Da nu vreau dom'le. Nu am vrut sa votez. Cu niciunul. Mă doare-n cot care iese. Niciunul nu o să facă nimic. Oricare dintre ei va veni cu niște idei care mă vor costa la buzunar.
Dar nu mai stau aici. Plec cu prima ocazie. Cu sau fără studii terminate. Fug- renunț și la cetățenie, că și-așa suntem tot aia cu rromii. Ba pardon, cu țiganii. M-am săturat de discuții interminabile despre politică și despre faptul că dacă nu aleg, nu am dreptul să comentez. Dar nu am înțeles, mă vezi comentând? Nu îmi pasă câtuși de puțin că or să ne taie din salarii sau că or să scumpească pâinea. Măcar nu eu l-am ales, ca să îmi dau pumni în cap că am ales greșit.
Ce m-ar face să rămân? Păi epurarea etnică și politică. Pe țigani și pe politicieni îi vreau în țeapă. Pe toți.
joi, noiembrie 26
luni, septembrie 21
Tanța și prietenii săi
O urăsc. Din tot sufletul. Secretariatul este Camera Terorii pentru mine. Dacă nu este o problemă extrem de importantă, nu voi intra acolo de bunăvoie și nesilită de nimeni.
Aș intra cu o pușcă în mână. Ea mă va vedea și va scherlălăi să-i cruț viața. Eu voi rânji și-mi voi apropia țeava puștii de capul ei de vacă înfumurată, în timp ce-i vor tremura picioarele și-și va spune toate rugăciunile pe care le știe. Ghici ce?! Nu te va mai scăpa nimic. O împușc în picior prima dată, apoi...nu știu. În umăr, poate. Când va fi la pământ de durere o voi scalpa cu un cuțit de bucătărie care nu taie foarte bine....să o doară...
Asta le-aș face tuturor secretarelor cu care m-am întâlnit în anii mei de existență. Destinul meu- moartea secretarelor. Pentru că merită.
Later edit.
Intrucat m-am angajat secretara acum cateva luni, as vrea sa retractez faza cu destinul. Sunt si ele oameni.
Aș intra cu o pușcă în mână. Ea mă va vedea și va scherlălăi să-i cruț viața. Eu voi rânji și-mi voi apropia țeava puștii de capul ei de vacă înfumurată, în timp ce-i vor tremura picioarele și-și va spune toate rugăciunile pe care le știe. Ghici ce?! Nu te va mai scăpa nimic. O împușc în picior prima dată, apoi...nu știu. În umăr, poate. Când va fi la pământ de durere o voi scalpa cu un cuțit de bucătărie care nu taie foarte bine....să o doară...
Asta le-aș face tuturor secretarelor cu care m-am întâlnit în anii mei de existență. Destinul meu- moartea secretarelor. Pentru că merită.
Later edit.
Intrucat m-am angajat secretara acum cateva luni, as vrea sa retractez faza cu destinul. Sunt si ele oameni.
luni, august 31
Aqua Land
Acum câteva săptămâni s-a stricat bateria "cea nouă" de la cadă. Minunat, când în casă sunt 40 grade și nu poți să te speli decât la chiuvetă. Așadar suna-l pe proprietar să îl anunți și să stabilești cu el dacă se ocupă, sau te ocupi și scade din chirie. Dar na, bateria "abia schimbată" trebuia controlată de trufașul nostru domn, așa că am mai așteptat câteva zile până s-a hotărât să vină să controleze. Într-o duminică. Când toate magazinele erau închise.
În fine, vine și îi spune prietenului meu "da tu la ce facultate ești?" "la istorie" "aaaah, se explică de ce nu te pricepi să repari baterii, nu prea le ai cu logica" "dar nu credeți că ar fi mai logic să închideți apometrul înainte de a începe să demontați bateria?"
Inutil de spus că a inundat boul baia, că a cumpărat o baterie nepotrivită, că am mai stat fără atât de necesara cadă câteva zile, că s-a spart țeava "cea nouă" și am inundat vecinii de sub noi, iar proprietarul a zis că nu e nimic spart, nu am văzut noi bine și a dat cu silicon în toată baia, ca mai apoi sa se sparga mai tare și sa ne inundăm și noi?
Este atât de dureros tabloul cu românul plin de bani, dar care se zgârcește la cele mai importante lucruri. Bă frate, eu îți dau ție o căruță de bani lunar, ca tu să îți bați joc de mine?
Cel mai bine e să îți cumperi baterie, să o schimbi fără să îi mai zici și când te muți de acolo, să îi pui bateria aia stricată. Și la fel cu tot ce mai strici prin casă.
În fine, vine și îi spune prietenului meu "da tu la ce facultate ești?" "la istorie" "aaaah, se explică de ce nu te pricepi să repari baterii, nu prea le ai cu logica" "dar nu credeți că ar fi mai logic să închideți apometrul înainte de a începe să demontați bateria?"
Inutil de spus că a inundat boul baia, că a cumpărat o baterie nepotrivită, că am mai stat fără atât de necesara cadă câteva zile, că s-a spart țeava "cea nouă" și am inundat vecinii de sub noi, iar proprietarul a zis că nu e nimic spart, nu am văzut noi bine și a dat cu silicon în toată baia, ca mai apoi sa se sparga mai tare și sa ne inundăm și noi?
Este atât de dureros tabloul cu românul plin de bani, dar care se zgârcește la cele mai importante lucruri. Bă frate, eu îți dau ție o căruță de bani lunar, ca tu să îți bați joc de mine?
Cel mai bine e să îți cumperi baterie, să o schimbi fără să îi mai zici și când te muți de acolo, să îi pui bateria aia stricată. Și la fel cu tot ce mai strici prin casă.
duminică, august 30
VECINII
Știi cum e atunci când îți urăști vecinii? Sigur că știi, cu toții am experimentat minunatul sentiment. Eu i-am urât foarte mult timp, în diversele apartamente cu nr. 10 în care am stat, în diversele orașe. Și motivele au curs cu nemiluita.
Familia de la ap. 11 merita să moară. Încă merită. Era o familie de dubioși. Probabil chiar securiști. Sau sigur securiști, altfel nu se explică abilitatea lor de a afla totul despre tine în maxim 3 zile de când te-ai mutat în cartier. Sau faptul că aflau porcăriile pe care le făceam înainte ca eu să ajung acasă. Și nu glumesc! Sunt cei mai scârboși oameni de pe planetă, meritau împușcați de fiecare locatar al scării A, în fiecare dimineață și seara. Erau patru. Mama cea grasă, tatăl cel slab, fiica virgina și fiica cea curvă. Ambele fiice la frumoasa vârstă de 30 de ani. Tipul acela de mahalagioaice oricând, oriunde, dar cu javrele de câini păduchioși după ele. Programul lor zilnic cuprindea activități precum hrănitul câinilor vagabonzi turbați care mușcă orice mișcă, doar pentru a îi sâcâi pe ceilalți, pupatul fundului câinilor pentru că atât le ducea bibilica, spălatul mașinii, gonitul copiilor de la scară, urlatul de la geam la oricine le enerva, statul la geam 24/24 h. Le-am urât, le urăsc și le voi urî mereu și sper să moară în chinuri împreună cu javra retardă care se pișa pe scară și pe care o țineau la ușa lor, deci lângă ușa noastră, silindu-ne pe noi să chemăm hingherii săptămânal, să otrăvim tot ce prindem și să le arătam muie doar ca să le enervăm.
Revenind în contemporaneitate, vecinii cu care împărțeam la începutul anului holu' de modul sunt absolut țicniți. Se ceartă zilnic și urlă într-un hal...nu poți să nu auzi tot ce zbiară, chiar dacă dai muzica la maxim. Been there, done that. Ei bine, cretinii ăștia, imbecilii, dobitocii, senilitatea întruchipată, țineau o cățea la ușa....tadaaaaam: noastră. O cățea turbată și senilă ca și ei, care în mintea lor încuia singură ușa de pe modul, după ce alți vecini o lăsau să intre. Nu aveai cu cine sa te înțelegi, pentru că discuțiile se purtau la nivelul homo sapiens- homo erectus. După episoade de genul stat 30 minute pe scara pentru ca nu te poți apropia de propria ușă că face spume cățeaua și se dă la tine și ție ți-e foame și ai nevoie la budă, că doar ai umblat toată ziua, am primit niște explicații cum că "Dacă i-ați da ceva să mănânce, v-ar lăsa în pace". Say whaaaat?
Și lista poate continua cu vecinii care trebuie să moară cât mai repede, pentru ca noi să putem trăi în liniște și pace. Pentru că se baga în viața noastră, pentru că sunt senili și uzați, pentru că sunt fanii comuniștilor, pentru că sunt atât de dobitoci încât îți vine să le arunci cu căcat în casă, să le pui crucea de cimitir la ușă, să îi suni la interfon toată ora de liniște (care de fapt sunt 2-3), să tai capetele javrelor pe care le țin la ușă/scară și te obliga să le miroși pișatul și să pui căpățâna pe preșul lor. Să îi fuți în cur cum te fut și ei pe tine.
Familia de la ap. 11 merita să moară. Încă merită. Era o familie de dubioși. Probabil chiar securiști. Sau sigur securiști, altfel nu se explică abilitatea lor de a afla totul despre tine în maxim 3 zile de când te-ai mutat în cartier. Sau faptul că aflau porcăriile pe care le făceam înainte ca eu să ajung acasă. Și nu glumesc! Sunt cei mai scârboși oameni de pe planetă, meritau împușcați de fiecare locatar al scării A, în fiecare dimineață și seara. Erau patru. Mama cea grasă, tatăl cel slab, fiica virgina și fiica cea curvă. Ambele fiice la frumoasa vârstă de 30 de ani. Tipul acela de mahalagioaice oricând, oriunde, dar cu javrele de câini păduchioși după ele. Programul lor zilnic cuprindea activități precum hrănitul câinilor vagabonzi turbați care mușcă orice mișcă, doar pentru a îi sâcâi pe ceilalți, pupatul fundului câinilor pentru că atât le ducea bibilica, spălatul mașinii, gonitul copiilor de la scară, urlatul de la geam la oricine le enerva, statul la geam 24/24 h. Le-am urât, le urăsc și le voi urî mereu și sper să moară în chinuri împreună cu javra retardă care se pișa pe scară și pe care o țineau la ușa lor, deci lângă ușa noastră, silindu-ne pe noi să chemăm hingherii săptămânal, să otrăvim tot ce prindem și să le arătam muie doar ca să le enervăm.
Revenind în contemporaneitate, vecinii cu care împărțeam la începutul anului holu' de modul sunt absolut țicniți. Se ceartă zilnic și urlă într-un hal...nu poți să nu auzi tot ce zbiară, chiar dacă dai muzica la maxim. Been there, done that. Ei bine, cretinii ăștia, imbecilii, dobitocii, senilitatea întruchipată, țineau o cățea la ușa....tadaaaaam: noastră. O cățea turbată și senilă ca și ei, care în mintea lor încuia singură ușa de pe modul, după ce alți vecini o lăsau să intre. Nu aveai cu cine sa te înțelegi, pentru că discuțiile se purtau la nivelul homo sapiens- homo erectus. După episoade de genul stat 30 minute pe scara pentru ca nu te poți apropia de propria ușă că face spume cățeaua și se dă la tine și ție ți-e foame și ai nevoie la budă, că doar ai umblat toată ziua, am primit niște explicații cum că "Dacă i-ați da ceva să mănânce, v-ar lăsa în pace". Say whaaaat?
Și lista poate continua cu vecinii care trebuie să moară cât mai repede, pentru ca noi să putem trăi în liniște și pace. Pentru că se baga în viața noastră, pentru că sunt senili și uzați, pentru că sunt fanii comuniștilor, pentru că sunt atât de dobitoci încât îți vine să le arunci cu căcat în casă, să le pui crucea de cimitir la ușă, să îi suni la interfon toată ora de liniște (care de fapt sunt 2-3), să tai capetele javrelor pe care le țin la ușă/scară și te obliga să le miroși pișatul și să pui căpățâna pe preșul lor. Să îi fuți în cur cum te fut și ei pe tine.
miercuri, februarie 11
SĂ EXAMEN SAU SĂ NU EXAMEN?
Sesiunea aceasta a fost "speciala". Am inceput-o cu dreptul. nu am intrat la primul examen. A continuat cu cateva la care am oscilat in cunostinte, de la "oare cu ce se mananca?" la "da! da! ooo da!".Urmeaza mama si tata sesiunii. la seminarul acestei materii am obtinut 0,93 puncte, parca. super tare, nu? halal student la buget. dar stai, numele ei este genial, cel putin: "Istoria ideii europene". in viata mea nu am citit cretinatate mai mare. un fel de amalgam de idei, toate aproximativ la fel; un fel de arbore genealogic a ceea ce numim azi "uniune europeana".Rezumatul pe care as putea sa il fac suna cam asa: "du-te naibii cu materia ta cu tot".Problema existentiala din momentul acesta este: sa intru la examen sau nu? daca intru cred ca ma iau la cearta si ii fac materia de cacao, de nu mai trec in vecii vecilor, amin. daca nu intru...e mai bine.Bafta multa, colegii mei! sunteti niste eroi daca ati putut citi in intregime cursul asta si aveti mare curaj sa intrati si sa ii vorbiti calm, fara injuraturi, greva foamei etc.
miercuri, februarie 4
TOT CU EI
În cele din urma, tot ceea ce oamenii isi doresc este sa fie cu cineva. Sentimentul acesta cum ca as vrea sa pastrez distanta si sa ma prefac ca nu imi pasa de ceilalti, este, de fapt, foarte fals. Asa ca aleg dintre prieteni pe cei cu care vreau sa raman, si dupa ce am ales aceste persoane, tind sa ii tin aproape. Indiferent cat de mult ii ranesc, cei care la sfarsitul zilei sunt inca langa mine- acestia sunt cei pe care merita sa ii am. Si uneori APROAPE poate deveni PREA APROAPE. Dar aceasta invazie a spatiului intim poate fi exact ceea ce am nevoie pe moment. Exista lucruri pe care pur si simplu nu le pot tine pentru mine. Despre unele lucruri nu vreau sa aud nimic, iar despre altele vorbesc doar pentru ca nu mai suport tacerea. Unele lucruri ma caracterizeaza. Unele vorbe le rostesc doar pentru ca nu am scapare. Unele lucruri le tin pentru mine. si uneori... lucrurile vorbesc de la sine...
Poate nu ar trebui sa existe oameni fericiti. Poate recunostinta nu are de-a face cu bucuria. Poate a fi recunoscator inseamna sa recunosti ce oferi cu adevarat. Sa apreciezi micile biruinte. Sa admiri lupta ce trebuie dusa doar pentru a fi om. Poate suntem recunoscatori pentru ceea ce stim si poate si pentru ceea ce nu vom afla niciodata. Daca la sfarsitul zilei stam inca in picioare, avem deja un motiv pentru a merita totul...
Poate nu ar trebui sa existe oameni fericiti. Poate recunostinta nu are de-a face cu bucuria. Poate a fi recunoscator inseamna sa recunosti ce oferi cu adevarat. Sa apreciezi micile biruinte. Sa admiri lupta ce trebuie dusa doar pentru a fi om. Poate suntem recunoscatori pentru ceea ce stim si poate si pentru ceea ce nu vom afla niciodata. Daca la sfarsitul zilei stam inca in picioare, avem deja un motiv pentru a merita totul...
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)